Într-o dimineaţă am visat că m-am trezit într-o realitate perfectă. Vreau să spun că semăna perfect cu realitatea în care mă trezesc… M-am uitat în jur şi m-am dat jos din pat, aşa cum fac în fiecare dimineaţă. Pe hol însă m-am împiedicat de grămezi de lucruri străine şi de oameni străini care îmi vorbeau într-o limbă străină. N-am aflat cine erau toţi oamenii aceia, că m-am trezit din nou. M-am uitat încă o dată prin cameră şi am coborât din pat. Holul era în regulă, dar în baie, în loc de săpun, era o bucată de carne crudă, iar în cadă hălci imense înotau în sânge. N-am apucat să fug, fiindcă m-am trezit. După o privire pre-caută peste umăr, mi-am făcut curaj şi am ieşit din dormitor. Am cercetat toate încăperile, nimic suspect. Doar o prezenţă nevăzută, un fel de ectoplasmă care mă urmărea. Mi-am întors capul şi am văzut un bărbat, captiv într-o viziune sumbră. Am grăbit pasul şi m-am trezit în pat, într-o realitate perfectă. Era o dimineaţă de iarnă şi am făcut lucrurile pe care le fac în fiecare dimineaţă. O vreme am continuat să mă întreb dacă visez. Şi nici acum nu ştiu dacă m-am trezit.

Nia Damian, Metafizicale