A fost un om metronom,
care măsura cât un atom.
Conducea o orchestră melomaneză,
era bonom, fusese monom,
iar şi mai înainte, astronom.
Pe vremea aceea, descoperind Universul,
devenise cât un atom.
Avea partituri în microminiaturi
şi la degete, infinit de mici bătături
de la bagheta magică, în vârf cu o mărgică
de perlă acustică.
Trăia fericit ca un gnom.
Pentru că sunt şi gnomi fericiţi,
care nu vieţuiesc în fundul pământului,
păzindu-i comorile îngropate acolo,
ci trăiesc la suprafaţă, printre comori.
Când nu era dirijor, era agronom-gastronom:
avea o grădină mică şi o bucătărie mică.
Ceilalţi oameni sau atomi
îl invitau duminica la ei, molcomi.
Lui îi plăcea să guste din surprize
şi din platourile cu friandize.

Şi îi mai plăcea povestea cu…
A fost odată – încă o dată,
şi va fi de câte ori va fi nevoie –
cel mai fericit de pe planetă om,
supranumit de melomanezi şi omul-nom.

Nia Damian, Noeme