Toate liniile vieţii mele
Se spânzurau
Cu aceeaşi funie
În podul palmei
O lamă traversa
Prin încheietura mâinii
Îndreptându-se către nord
Capul se rostogolea
Sub toporul trenului
Pe singura linie
De cale ferată
Rămasă în viaţă
După Karenina
Trupul bântuia
Decapitat de memorie
Prin braţele unor străini
Pe care i-am iubit cândva
Timpul ne târa
Fără urmă Fără sens
La kilometri depărtare
De pământ
Spre locul celui
Care ne ţinea
Suspendată ca o tinichea
De podul palmei
Soarta

Nia Damian, Noeme