La început era totul alb,
Sufletul meu ningea toate zăpezile,
Mergeam cu visurile dalbe
Până în pânzele albe.
Mai apoi s-a făcut remarcat negrul.
Era o pată
Care se prindea cu abilitate
De mine.
Am reuşit într-un târziu
Să împac culorile…
Şi iată cum griul a devenit
Calea mea preferată.
Nia Damian, Noeme
Frumos! Cantand in ploaie, dansand printre picurii de ploaie. Sau printre fulgii de nea…
Starea pe care mi-o transmite ignora orice tristete.
E pur si simplu, fericita.
🙂
Cum ar zice fratii nostri de peste Canalul Manecii, „It’s a thick line between good and bad”
bine, de fapt vroiam sa spun ca imi place domnisoara, cine e?
donisoara cu umbrela, pentru a nu lasa loc de confuzii, cea neagra, ca sa fiu mai specific
O muză… 🙂
Thick? Is there really any line at all anymore?
Da ma, e zona aia gri… unde ne simtem toti bine.
🙂 deja mă simt mai bine