O noapte am stat aşa
Fără să înţeleg că noaptea asta sunt eu.
Corbul îşi întinde ființa peste mine
Orologiul bate ora în viața de dincolo
Fac cu ochiul lumină să-mi văd încheietura mâinii
O curea de nămol mă anunţă că
Abia acum se crapă de noapte
Simt în creieri un miros ciudat
E miezul putred al nopţii.
Alerg să număr paşii mei pierduţi
Pe hol mă împiedic de-un picior –
E timpul care pune piedică

Îi caut celălalt picior
Corbul se lipeşte de urechea mea:

„Zadarnic îl cauţi şi-n piatră pe cel ce nu mai este“

Nia Damian, Noeme