366dsn este un gând venit pe lume, „la baltă“, într-o seară viscolită. O idee despre sensul pe care vreau să-l parcurg în următorul an: delimitarea esenţialului de neesenţial, definirea unui perimetru personal, inalienabil, în care să respir aerul micilor bucurii zilnice.
Este un album virtual care conţine desene şi fotografii realizate de mine; de asemenea, poezii şi gânduri – în interpretări vizuale proprii – semnate de prieteni apropiaţi acestei idei pe parcursul a 366 de zile.
Un spaţiu în care vizitatorul întâmplător, ajuns aici neîntâmplător, nu va găsi răspunsul la întrebările vieţii, ci doar ocazia unei simple întâlniri cu frumosul.
Cătălin Ștefan Popa